Afectiunea comuna a corneeii- keratoconusul poate fi tratata cu succes in Institutul ,,Microchirurgia ochiului’’ Academ. Feodorov din Federatia Rusa

Keratoconusul este o afecţiune relativ comună a corneei (100-300 cazuri la 100.000 locuitori) care constă în subţierea şi deformarea progresivă a acesteia. Corneea (care formează peretele anterior al globului ocular) este o structură transparentă cu suprafaţa netedă relativ regulată, având o formă ovalară privită din faţă

Keratoconusul reprezinta o afectiune oculara non-inflamatorie din categoria ectaziilor corneene, caracterizata prin deformarea si subtierea progresiva a suprafetei corneene, aceasta protruzionand intr-o anumita zona sub forma unui con. Printre cauzele acestei boli se numara:

Cauza keratoconus

• in primul rand printre cauzele keratoconusului se afla factorii genetici (exista defecte calitative la nivelul fibrelor de colagen din alcatuirea corneei, care o fac susceptibila la subtiere si deformare);
• factorii de mediu (radiatiile UV);
• factori endocrini (se asociaza uneori cu disfunctiile glandei tiroide)
• factori imunologici (ca si majoritatea bolilor autoimune, keratoconusul asociaza un dezechilibru intre moleculele proinflamatorii si cele antiinflamatorii de la nivelul corneei).

Primele manifestari sugestive pentru keratoconus survin de regula in ultimii ani ai adolescentei. Se crede ca aparitia keratoconusului se intampla dupa ce procesul de crestere inceteaza, intre 16 si 21 de ani. Printre factorii ce favorizeaza declansarea bolii se numara:

• frecatul ochilor;
• purtarea indelungata a lentilelor de contact (peste 10 ani, mai mult de 10 ore pe zi);
• expunerea la razele ultraviolete;
• diverse atopii.

SEMNE SI SIMPTOME KERATOCONUS

Keratoconusul debutează în general în cursul pubertăţii cu scăderea uşoară a vederii, oboseală oculară, imagini deformate, fotofobie, iritaţie oculară şi schimbarea frecventă a dioptriilor ochelarilor. În timp vederea scade progresiv şi nu mai poate fi corectată cu ochelari.

Keratoconus. Evoluţie şi tratament
În funcţie de simptomele clinice şi de rezultatele metodelor de examinare se diferenţiază 4 stadii de evoluţie.
În primul stadiu, deformarea este minimă, greu diagnosticabilă şi corecţia optică se poate face bine cu ochelari sau lentile torice moi.
În stadiul al doilea, scade acuitatea vizuală marcant, apare vederea dublă, deformarea corneei creşte şi corecţia optică cu ochelari sau/ şi cu lentile de contact moi nu mai este satisfacătoare; astigmatismul neregulat apărut se poate corecta cel mai bine cu lentile de contact dure. Acestea regularizează suprafaţa oculară mai mult decît lentilele de contact moi, care se mulează pe aceasta.
În stadiul al treilea, deformarea conică este evidentă, corneea este subţiată dar transparentă; vederea fără corecţie este foarte scăzută. Singura opţiune terapeutică rămîne, înaintea chirurgiei, corecţia cu lentile dure.
Ultimul stadiu este caracterizat prin apariţia opacităţilor dense la vîrful conului (care apoi se pot extinde) şi prin subţierea extremă a corneei care se poate rupe. Aici doar chirurgia de transplant a corneei poate salva vederea.

Unul dintre primele simptome ale keratoconusului poate fi prurit (mancarimi) asociat sau nu cu alergii cu implicare oculara. In acelasi timp, se constata aparitia sau agravarea unor vicii de refractie (astigmatism miopic) ceea ce aduce pacientul la oftalmolog pentru modificarea prescriptiei de ochelari sau din dorinta de a trece la purtatul lentilelor de contact.

La inceputul evolutiei bolii, pacientii se plang de scaderea acuitatii vizuale, astigmatismul necorectat determinand incetosarea vederii atat la citit, cat si la distanta, ceea ce determina pacientul sa fie nemultumit ca nu gaseste nici un punct in care vederea sa fie clara. Ca atare, la keratoconus vederea este afectata.

La unii pacienti se observa micsorarea fantei palpebrale prin care, in mod involuntar, se incearca aplicarea unei presiuni asupra globului ocular pentru a scadea gradul de astigmatism si a micsora fascicolul luminos care traverseaza mediile transparente ale ochiului. Aceasta asigura un aparent confort, imbunatatind acuitatea vizulala.

Printre alte simptome se numara fotofobia si halourile, de regula pe timpul noptii. Pacientii descriu fotofobia ca un disconfort accentuat in zilele insorite sau la lumina puternica. Halourile apar la cei care conduc pe timp de noapte.
Pe masura ce suprafata corneei devine mai neregulata, apar manifestari tipice pentru keratoconus precum imaginile fantoma, diplopia monoculara (vederea dubla care persista la acoperirea celuilalt ochi), ca si deformarea imaginii sau perceprea unor imagini multiple ale aceluiasi obiect.

De aceea keratoconusul trebuie suspicionat in cazul oricarui tanar adult cu astigmatism neregulat sau astigmatism miopic la care apare modificarea rapida a valorii dioptriilor, ce nu se mentin constante de la un consult la altul sau daca nu se poate obtine o acuitate vizuala cu cea mai buna corectie egala cu 1.

Cum se stabileste diagnosticul de keratoconus?

In momentul aparitiei unuia sau mai multora dintre manifestarile descrise mai sus se impune un consult oftalmologic in care specialistul va recomanda o serie de investigatii folosind aparate speciale menite sa evalueze suprafata si grosimea corneana. De regula, se indica urmatoarele investigatii:

Dupa stabilirea diagnosticului de keratoconus si a stadiului de evolutie cu ajutorul acestor investigatii, se va stabili daca boala este progresiva sau stabilizata. In momentul de fata, in cazul unui pacient tanar cu dovada de keratoconus progresiv este indicat tratamentul in cel mai scurt timp. In cazul pacientilor peste 40 ani, tratamentul nu reprezinta o indicatie absoluta, cu exceptia celui optic, al viciului de refractie, deoarece se considera ca boala este deja stabilizata in mod natural o data cu inaintarea in varsta si riscul de progresie este foarte redus.

• keratometrie;
• pahimetrie;
• topografie corneana simpla sau de tip pentacam;
• microscopie speculara.

TRATAMENT KERATOCONUS

In prezent exista mai multe optiuni in ceea ce priveste tratamentul keratoconusului.

Tratamentul optic pentru keratoconus presupune corectarea astigmatismului cu ajutorul lentilelor aeriene (ochelari) sau in cazul in care aceasta nu se dovedeste satisfacatoare, cu ajutorul lentilelor de contact moi sau dure, gaz-permeabile. La keratoconus lentilele ajuta pacientul la corectia vederii, dar nu trateaza si boala.

Tratamentul chirurgical al keratoconusului include:

1. Crosslinkingul fotooxidativ cu riboflavina – are ca scop cresterea rezistentei mecanice a corneei prin crearea unor noi legaturi inre fibrele de colagen din structura corneei. Are la baza o reactie de copolimerizare a fibrelor de colagen sub actiunea radiatiilor UV, reactia fiind catalizata de un derivat al vitaminei B2 (Riboflavina). In momentul de fata este dovedit clar efectul procedeului in stoparea evolutiei bolii. Indicat indeosebi in stadiile I si II de boala, s-a dovedit a fi eficient chiar si la unii pacienti cu keratoconus stadiul III, inainte de aparitia complicatiilor.

Este un procedeu minim invaziv, initial presupunand indepartarea stratului de la suprafata corneei (epiteliu) pentru a permite difuziunea riboflavinei spre straturile profunde. In prezent se poate realiza cu rezultate comparabil de bune si fara indepartarea epiteliului cornean (procedeu transepitelial), evitandu-se astfel disconfortul legat de expunerea terminatiilor nervoase corneene (durere) sau complicatiile postoperatorii (infectii).

2. Implantarea de inele intracorneene – este o interventie chirurgicala menita sa modifice raza de curbura a corneei prin aplicarea unor forte mecanice la nivelul acesteia (inele de polimetil metacrilat introduse in interiorul corneei prin incizii la periferia acesteia). O complicatie redutabila o reprezinta migrarea inelelor in camera anterioara.
3. Transplantul de cornee – se apeleaza la transplant ca ultima incercare de restaurare a acuitatii vizuale atunci cand celelalte metode au esuat sau cand diagnosticul este pus intr-un stadiu avansat (III sau IV). Reprezinta singura optiune in momentul in care au aparut complicatiile keratoconusului (edem cornean ireversibil).

Presupune inlocuirea coreneei pacientului cu una prelevata de la cadavru, care este suturata sub anestezie locala sau generala. Pe langa rejetul de grefa, cu incidenta mult redusa in prezent datorita terapiei preoperatorii agresive, o alta complicatie ce poate aparea in timp este legata de vascularizarea grefonului cu scaderea acuitatii vizuale dupa mai multi ani de la interventia initiala.

Ca metoda moderna avem implantarea unor inele dintr-un material special, biocompatibil PMMA in grosimea corneei.

Aceste inele se numesc INELE INTRACORNEENE si sunt personalizate, adica sunt specifice fiecarui pacient. Sunt calculate intr-un mod foarte bine stabilit in functie de parametrii vizuali si anatomici ai ochiului si au ca scop aplatizarea corneei. Aceasta aplatizare duce la o imbunatatire foarte importanta a vederii.